sâmbătă, 29 octombrie 2016

Mansardele

Mansardele mi s-au părut întotdeauna un loc… altfel, oarecum ezoteric, un soi de simbol al apropierii omului de înaltul cerului, sau măcar o frântură de basm, de baladă romantică despre virtute şi compromis, de cântec de dragoste sau de singurătate…
Dar n-am locuit niciodată într-o mansardă şi n-am intrat decât în două. Una era a unei colege de serviciu, în casa părinţilor ei dintr-un sat pierdut între dealuri, cu vedere către rotonda de zăpadă de pe un un creştet de munte din zare. În mansarda aia n-am ajuns decât o singură dată, şi n-am stat nici măcar atât cât e nevoie ca să se scurgă bruma de nisip dintr-o clepsidră minusculă. Dar încă mai văd în faţa ochilor patul imens, aproape cât toată încăperea, patul pe care jinduia ea să-l împartă cu un bărbat, şi care poate că de asta mi-a adus aminte de altă mansardă, mansarda lui Gelu, cu un pat mult mai mic – blana de jos, de lângă el, era cam de aceleaşi dimensiuni, şi cred că Gelu le împărţea pe amândouă cu mai multe femei (nu simultan!), dând dovadă de o foarte masculină lipsă de originalitate în această privinţă. 

- text scris pentru duzina de cuvinte nr. 106, cu mansarda închiriată de aici

miercuri, 21 septembrie 2016

Principii

Mai în glumă, mai în serios, am expus aici nişte principii sănătoase. Nu credeţi?

Nu sunteţi de părere că sunt sănătoase?

vineri, 29 iulie 2016

De la lume adunate, pe mail recirculate (1)

Revista Reader's Digest a organizat un concurs internaţional pentru a desemna "Cel mai bun banc din lume". În competiţie s-au înscris peste 15 mii de participanţi din toate colţurile lumii, iar premiul în valoare de 1000 de dolari a ajuns în final în Suedia, la Jorgen Jossen.


Cel mai bun banc din lume a avut un succes atât de mare la nivel global datorită subiectul abordat: "omul simplu care reuşeşte să îi dea o lecţie ticălosului arogant" - este de părere Andy Simmons, coordonatorul secţiunii de umor de la ediţia americană a revistei Reader's Digest.

Cel mai bun banc din lume
La o partidă de vânătoare, un bărbat elegant din Stockholm împuşcă o raţă. Pasărea cade însă în ograda unui fermier, care susţine că vânatul îi aparţine.
- E pasărea mea, insistă orăşeanul.
Fermierul sugerează să fie tranşată disputa în stil vechi, cu un "şut neaoş":
- Eu îţi trag un şut cât pot de tare în boaşe, apoi tu faci la fel cu mine. Cine urlă mai puţin ia pasărea.Bărbatul e de acord. Fermierul îi trage un şut straşnic în părţile sensibile. Când îşi revine, orăşeanul şopteşte cu greu:
- Bine. Acum e rândul meu.
- Lasă, zice ţăranul. Poţi să păstrezi raţa.
------------ --------- --------- --------- --------- --------- ---
Şi România a participat la concurs, iar bancul care a obţinut cel mai mare punctaj îi aparţine lui Claudiu Enache Jiroveanu, un inginer în vârstă de 32 de ani .

Cel mai bun banc din România

Un şofer gonea cu 150 km/oră. Vede girofarul unei maşini de poliţie în oglindă si accelerează. După o vreme, vede că nu poate scăpa de poliţist şi trage pe dreapta. Poliţistul îi spune:
- Am avut o zi groaznică şi vreau să ajung acasa. Dar mi-a plăcut urmărirea. Aşa că zi-mi o scuză bună şi te las să pleci.
- Acum trei săptămâni, nevastă-mea a fugit cu un poliţist, zice şoferul. Când te-am văzut în spate, am crezut că vrei să mi-o aduci înapoi.
------------ --------- --------- --------- --------- --------- --
Canada
Un bărbat îi spune prietenului său:
- Soţia mea ţine o cură de slăbit de trei săptămâni.
- Cât a pierdut până acum?
- Două săptămâni.
------------ --------- --------- --------- --------- --------- -
Cehia
Un bărbat sună la emisiunea de muzică a unui post de radio şi spune:
- Tocmai am găsit un portofel cu o sută de mii de coroane în el. Mai erau şi numele şi adresa numitului Jan Ziegler, de pe Strada Seifert numărul 3, din Praga.
- Bine. Şi cum te putem ajuta noi?, întreabă gazda emisiunii.
- Vreau sa-i dau o dedicatie.
------------ --------- --------- --------- --------- ------
Elveţia
Soţia: "Iubitule, ai observat? Am cumpărat o perie nouă pentru toaletă."
Sotul: "Am văzut, dar prefer totuşi hârtia igienică."
------------ --------- --------- --------- --------- -------
Filipine
Joe, Mike, Mary şi Tom vorbeau între ei despre profesiile lor de vis.
- Mi-ar plăcea să fiu avocat, ca să-i pot apăra pe concetăţenii mei, zise Joe.
- Mie mi-ar plăcea să fiu parlamentar, ca să pot elabora legi în beneficiul concetăţenilor mei, zise Mike.
- Eu vreau să fiu doctoriţă, ca să-i tratez pe concetăţenii săraci, zice Mary.
- Tom, tu ce vrei să fii?, întreabă Joe.
- Aş vrea să fiu concetăţean, a replicat Tom.
------------ --------- --------- --------- --------- ------
Franţa
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, vizitează un combinat siderurgic. Spre surprinderea patronului, Sarkozy îl îmbrăţişează prieteneşte pe angajatul său, Morton. Acelaşi lucru fac şi Obama, şi Putin când vizitează, la rândul lor, combinatul.
Fără să se arate impresionat, patronul îi spune lui Morton:
- Pun pariu că pe Papă nu îl cunoşti!
- Jucăm golf împreună, zice Morton.
Uluit, patronul plăteşte o călătorie la Vatican . În timp ce Papa binecuvântează mulţimea, Morton dispare. Curând, reapare alături de Papă. În acel moment, doi chinezi îl bat pe umăr pe patron şi îl întreabă:
- Cine e omul în alb de lângă Morton?
------------ --------- --------- --------- --------- -----
Germania
Plimbându-se printr-un bâlci, un bărbat ajunge la cortul unei ghicitoare. Gândindu-se că se va amuza straşnic, omul intră în cort şi se aşază.
- Văd că eşti tatăl a doi copii, spune ghicitoarea, privind în globul de cristal.
- Aşa crezi tu, replică dispreţuitor bărbatul. Sunt tatăl a trei copii.
- Asta s-o crezi tu!, zice ghicitoarea.
------------ --------- --------- --------- --------- ---

Mexic
Indienii dintr-o rezervaţie izolată îl întreabă pe noul şef de trib dacă iarnă va fi friguroasă sau blândă. Tânărul şef de trib nu e deloc familiarizat cu tradiţiile străbunilor, aşa că le spune să culeagă vreascuri şi se duce apoi să telefoneze la Serviciul Naţional de Meteorologie.
- Iarna va fi friguroasă?, întreabă el.
- Aşa se pare, i se răspunde.
Şeful de trib le spune oamenilor lui să strângă mai multe vreascuri. După o săptămâna, sună iar:
- Sunteţi siguri că va fi foarte frig?
- Absolut siguri.
Şeful de trib le spune oamenilor să strângă toate lemnele de foc pe care le găsesc. Peste o săptămâna sună din nou:
- E aşa cum mi-aţi spus?
- Va fi cea mai friguroasă iarnă din istorie.
- De unde ştiţi?
- Pentru că indienii strâng lemne de foc ca la balamuc!
------------ --------- --------- --------- --------
Serbia
O vecină dă peste un puşti care stă pe scări şi plânge.
- Ce-ai păţit, puişor?, îl întreabă ea.
- Tata a păţit-o, se smiorcăie puştiul. S-a lovit la deget cu un ciocan.
- Şi atunci tu de ce plângi?
- Pentru că la început am râs.
------------ --------- --------- --------- -----
SUA
Un preot catolic, un pastor reformat şi un rabin vor să afle care e cel mai bun în meseria sa. Se duc în pădure, îşi aleg câte un urs şi încearcă să-l convertească. Ulterior, catolicul povesteşte:
- Am găsit un urs, i-am citit Catehismul şi l-am stropit cu agheasmă. Săptămâna viitoare îl aştept la împărtăşanie.
- Am găsit un urs şi i-am ţinut o predică din învăţăturile Domnului. M-a lăsat să-l botez, zice şi pastorul.
Cei doi privesc apoi spre rabin, care zăcea pe o targă, înfăşurat în bandaje.
- Poate că nu ar fi trebuit să încep cu circumcizia, zice acesta.
------------ --------- --------- --------- ------

Ungaria
Doctorul: "Mi-aţi ascultat sfatul şi aţi dormit cu fereastra deschisă?" Pacientul: "Da".
Doctorul: "Deci v-a dispărut complet astmul de care sufereaţi?"
Pacientul: "Nu, dar mi-au dispărut ceasul, televizorul, iPodul şi laptopul".

luni, 25 iulie 2016

Terapia prin scris

"Când urletul îmi era tăcere" e titlul unui articol despre depresie pe care l-am citit azi şi, după ce l-am citit, m-am gândit să fac o faptă bună, adică să vă recomand tuturor terapia prin scris.

Eu una am practicat-o cu succes, deşi eram prea beată ca să ştiu ce practic (dar vă garantez că nici dacă aş fi fost trează n-aş fi ştiut).
De fapt am vrut să apelez la terapia prin alcool, aşa că m-am îmbătat crunt, cu votcă (mişto beţie, a doua zi nu mi-a fost rău deloc). Şi, după ce şi-a făcut alcoolul efectul, mi-a venit ideea să scriu pe pereţi, în jurul uşii iubitului infidel. Nu-mi amintesc ce am scris, îmi amintesc doar că s-a întâmplat după ce am plâns cu un copac în braţe, pe o străduţă lăturalnică, pustie - sau cel puţin pustie mi s-a părut, şi de atunci trăiesc cu impresia asta.

Şi-mi mai aduc aminte că l-am iertat pe individ peste o zi sau două, pur şi simplu fiindcă m-a făcut să râd. A fost cam aşa:
-- Nu-mi mai pasă, n-ai decât să te culci cu cine vrei! am spus, furioasă.
-- Acum vreau să mă culc cu tine, mi-a răspuns, senin.
Şi, în loc să-i trag o palmă - cum scrie în romane că se procedează în asemenea ocazii, am izbucnit în râs şi m-am ţinut de cuvânt. L-am lăsat să se culce cu cine a vrut.

duminică, 11 ianuarie 2015

Definiţie şi menţiune



FAN Absurd al Totalei Intoleranţe, Cretinizat
Cu menţiunea că fanaticul antireligios nu e cu nimic mai breaz decât cel religios.